Nimic(uri) personal(e)

E oficial, trăiesc în țara lui Badea, acolo unde Electrica sucombează când are ea chef, de preferat câteva ore pe zi, câteva zile pe săptămână.

No, eu știu că ăia din Pantelimon fură curent și nu dau din mână-n mână s-ajungă la toți, dar cu vestu ce-aveți? Amu, judecând după orilili la care se întunericește scara de vis-a-vis, săracii de ei, ce face omu iarna, a? A? Păi, vine de la serviș și-ncepe să bage-n priză: reșoul, caloriferul electric, cuptorul cu microunde, aerul condiționat. Ce se-ntâmplă atunș? Păi se-ntâmplă că_canci curent pentru unii și, pentru noi ăi mai fericiți, canci erdieș, că echipamentele lu tata erdieș sunt la vecinii dă peste drum. Ăia abundenți în electrice, electronice și electrocasnice.

Da, erdieș, îmi pare rău că te-am sunat ieri de ți-au sărit capacele. Da na, cum voiai tu să-mi dau sama că nu-i de la voi dacă io aveam lumini și prizi? Noroc că mi-ați zis subtil că sunt singura nebună care a reclamat problemă-n zonă, că așa am ajuns să mă conversez și io cu vecinii, carili s-or uitat la mine cu ură când i-am întrebat dacă au semnal tv pentru că, și anume, ei erau la lumânare. Deh, așa e cu parteru, e presiune la gaze, apă caldă și, mai nou, curent. Dar uite, dragă erdieș, vezi ce cuminte am fost azi? N-am sunat, mânca-v-ar gaia de telecompetenți, că oricum aveți monopol aicișa. Iar mă nervez.

Ador să fac greșeli. Nu profesionale, alea nu există. De celelalte. Pentru că întotdeauna le fac doar pentru că așa simt. Oh so silly. Și asta e mai mult decât suficient să mă simt reală. Să zâmbesc pentru toate momentele în care m-am simțit prost, din naivitate și tot felul de impulsuri. Să fiu concentrată pe o problemă stupidă, care oricum n-o să mai conteze peste o lună, sau un an, sau zece. Și să zic sau să fac ceva ușor deplasat. Oh, the wonders of panic and breaking rules. The power to smile when everything collapses. Nici măcar nu există vreun motiv palpabil pentru starea asta rozacee. Cum nu există, de fapt, nici pentru alea gri șobolan. Sunt într-un carusel de paie. Aștept să vină lupul cel rău și să-l sufle.

Dacă merge totul conform planului, asta ar cam trebui să fie aici de pe la prima oră a noului an. Nu, nu mă plictisesc acasă și nici nu mă mobilizez internautic prin munți. Cum probabil se-ntâmplă cu cei care citesc asta înainte să mă-ntorc eu duminică. Dacă. Știți cum e, cad pietre pe șosea, plouă, ninge. Doar că voiam să-ncep anul cu senzația asta de-acum, chiar dacă o să se schimbe până revin. I owe it to myself.

EDIT de tot râsu: N-a mers conform planului, că am salvat ca ciornă.

Ținta noului an e să termin cartea la care „lucrez”. Știu deja că e imposibil. Știu că n-am terminat niciodată ce-am început. Dar îmi place să-mi dau termene irealizabile, ca să mă pot simți apoi vinovată și incapabilă. Am trecut până acum prin multe concepte interesante și titluri neinspirate. Și nicio formă. Măcar o să reușesc să strâng totul la un loc și o să încredințez cuiva manuscrisul pentru publicare postumă. I-am promis deja că fac asta. Da, măcar atât. Și chiar dacă toate astea nu contează, de fapt, pentru nimeni în afară de mine, eu sunt oricum singura care contez acum. Oh so nice, oh so quiet, oh so free.

Un peu larguée, un peu seule sur la terre…

May we all have our hopes, our will to try
If we don’t we might as well lay down and die

Adică La mulți ani!

2004. Discuție între o doamnă și fiica ei care a terminat anul I la Calculatoare.
– Ce materie ți-a plăcut cel mai mult?
– Engleză.
– Mă rog, în afară de engleză și sport, o materie adevărată…
– Nu, că sportul nu mi-a plăcut.
– În fine, în afară de engleză atunci.
– …
– Java? Analiză? Algebră?
– Cultură și civilizație europeană.

2009. Aceleași personaje, același context, de data asta după anul I de Jurnalism. Prima alegere nu mai este engleza (though it was a close 2nd). Și, nu, răspunsul nu e nici Internet. Pentru simetrie, adică. Cred că Tehnici de redactare.