Nimic(uri) personal(e)

Încă din liceu, taximetriștii au avut ochi pentru mine. Mă rog, pentru cine n-au? Doar că mie mi se-ntâmplă des să am nevoie de taxi, ergo mi se-ntâmplă des să se exprime dragii de ei. One way or another. Nu chiar pepușe-style, dar am avut și abordări pe-aproape. În genere, muzică de care vreți, dacă vreți, dacă aveți timp, bună eu sunt gigel, vai ce frumoasă sunteți, pot să-ți zic tu și tot așa.

Au rămas puțin în ceață pasajele mai vechi când săream într-un taxi și spuneam speriată: ACOLO! și în privire mi se citea că arde ceva, moare cineva, sau chiar o combinație, și-atunci să vezi trecere pe roșu, pe trotuare. Acu mai îndrăznesc? Nu mai îndrăznesc. Acum așa conduc toți. Dar eu am fost trendsetter, să să știe. Acu mă ia cu palpitații și îngaim „dacă se poate, mai încet, știți, adică eu mă grăbesc, da, că întârzii și e cam aiurea așa, da parcă nu vreau să mor înainte să-ntârzii, că după aia cine se mai uită urât la mine, eu din asta trăiesc”. Sau pe-aproape.

Dar nu despre asta voiam să zic. De cuceririle mele vaste și subite. Așadar, fură taximetriștii. Doi – barmanii. Tot începând din liceu. Partea bună e că-n ultima vreme nu mai e cazul. Merg într-un singur loc, ne cam știm, fiecare cu treaba lui, masa mea, meseria lor. Mai fain așa. Și oricum, să se schimbe barmanii de-acolo și tot nu s-ar schimba situațiunea. Că ei sunt toți uameni buni și-ntre ei și cu alții. Dar am mai băut eu la viața mea pe banii unor barmani, am mai pus și muzică. Mi-a trecut.

Pentru categoria a treia, șaormarii, țin să relatez un episod anume care face rezumatul pentru tot. Bun, o dimineață semi-călduță, plec mai devreme la serviciu, trec pe la shaormerie și-mi iau un animal dintr-ăla „fără castraveți”. Priviri languroase, comentarii drăgăstoase, cereri de numere de telefon, chestii de-astea la ordinea zilei. Însemnează animalul cu markerul, ca să facă deosebirea între cererea mea specială și nimic, că alta nu mai cerusem și „o zi frumoasă – merci la fel”. Ajung la serviciu, m-așez în foișor să degust, vine un coleg, trilulilu-crocodilu:

Ce-i cu tine la ora asta?
Păi, n-am dormit și-așa am ajuns și eu mai devreme, așa că acum mănânc, na.
Poftă bună, dar ce-ai făcut aseară?
Uite, în Club A, ca de obicei, s-a dat un barman la mine.
Ooo, barman, ai evoluat de la taximetriști la barmani?
Mhm, dar de ce-i evoluție?

În momentul ăla colegul vede ambalajul animalului, se uită la mine și zice: Ai citit ce scrie pe mâncarea ta?
Mă contorsionez, încerc să nu dau pe mine și, pam-pam: „TE SĂRUT!” Mestec puțin mai greu, înghit, respir adânc, zic „Eh asta e”, iar el: Nu, n-ai înțeles, ești pe drumul cel bun. The sky’s the limit, baby, sky’s the limit, hai că mă duc sus!