Nimic(uri) personal(e)

Și fie ca atunci când n-ai nimic de spus, să spui asta (tot di la uana):

Full Name: Lianaăvzăgiangăl
Single or Taken: I’ve taken enough, thank you.
Sex: Every now and then.
Birthday: Yes, please. Plenty.
Sign: Shush! & middle finger. Combo, even.
Siblings: The other parts of my multiple personality.
Eye colour: Dihotomic.
Shoe size: See Height.
Height: Fericirea-i un lucru mărunt.
Innie or Outie: Preferably both. Alternativ.
What are you wearing right now: A somewhat tired expression.
Where do you live: In the minds of others. And here (I’m not there).
Righty or lefty: The other lefty.
Any pets: peeves.

It made my day. Morning. Chiar dacă.

O-hooo. Se știe că eu merg să votez. Se știe și că nu-s de p-acilea și am nevoi speciale pentru secții speciale și alte specialități. Se știe și că nu mi-s matinală defel. Prin urmare, ieri a fost o zi plină. M-am trezit când soarele era sus pe cer și am zis că merg să votez la Gara de Nord, că am cunoștințe limitate despre zonele Bukreșului. Am făcut bine să mă uit înainte pe net, să văd că e dezastru de coadă și să restabilesc că votez la Leu. Am ajuns acolo și m-am răsucit pe călcâie când am văzut șiragul tânăr și neobosit, la care n-am îndrăznit să m-alătur. Mi-am făcut treburile (speciale), am fost pe la Kilipirim, am plecat cocoșată de cărți când am auzit că se-nchide (adică 18, nu 20 cum credeam) și m-am gândit io ori să mă-ntorc la Leu, ori să-ncerc la Drept. Hehehe. Mai bine că nu.

Am dat un telefon la o sursă secretă și specială, se știe mnealui, care a binevoit să mă-ndrume la un spital obscur de prin centrul vechi, care era pavat cu afișe de carantină Unde-am găsit un culoar lung, nesfârșit chiar, plin ochi. După mai mult de juma de oră, complet hămesită și maltrată de tocuri și de lemnul din care se fac cărțile pe la noi, am cedat fizic și psihic și am sunat din nou. S-a ajuns la varianta Măgurele. Da, căminele de fizică. Da, Ilfov. Da, mama naibii. Soacra mare, chiar. Da, m-a luat cu mașina, ca pe un biet aurolac care vrea și el să voteze că are bolentin. Numa că și-acolo era plin și după uși închise pe la 20, lumini stinse pe la 20:45, scandal cu primarul, poliția (and so on), am votat, zice-se, la 20:59. Blink-blink. Și încă vreo 20 după mine.

No, io zic c-a fost legal, chiar dacă n-a ieșit cum am vrut eu. Sau alții. I still feel so goddamn fulfilled pentru simplul fapt că am avut șansa și onoarea să pun o ștampilă în toată nebunia de ieri. And fulfillment is all I ever need. No, mulțam again. I can go berzerk if I don’t do it my way. And it was sooo freaking close.

Cântecu’ ăsta-i despre noi / E un cântec simplu despre vaci și boi / De la sate cu căruțe colorate / În care trec țigani / Și cântă pe la spate…

Am furat jucăria de la Super Oana Maria.

My ex…: will die before me. Statistically.
Maybe I should…: care, but I lack that gene.
I love…: cats and spice and everything nice (about me).
People would say that I’m…: sad.
I don’t understand…: how they figure that out.
When I wake up in the morning…: it’s rarely morning.
Life is full of…: moments.
My past is…: past.
Parties are…: annoying, when not thrown for me.
I wish…: upon stars.
Tomorrow…: I’ll buy books, I’ll vote, I’ll complain.
I have low tolerance…: for abuses.
I am totally terrified of…: insects and car accidents.
If I had a million dollars…: I’d change them in Euros.
I am…: therefor I think.
My home is…: 127.0.0.1
My best friend…: takes care of me.
My parents taught me…: to play it safe. I’m a lousy pupil.
Every day…: I dream.
My life…: is a prolongation of my dreams.
If I found out my ex was gay…: I’d be happy too.
Boys are…: crying.
Girls are…: crying more.
I hate people who…: don’t cry.
Last November…: I was somewhere else. Probably crying. Or dreaming. Or both.
Hickory Dickory Dock…: fell.
I love it when…: I dream and remember.
I work…: in chaos.
God…: Dog? Cat!
Jesus…: Jizzie Crizzie
Buddha…: My face in the rear-view mirror, bathed in sunlight and with eyes almost closed.
My dream last night…: involved an earthquake on the 27th, an invisible boy who was ill and a giant rat who ate my butter and then turned into a basement cat running after a fly.
My first thought waking up…: Not again!
Today I ate…: and that’s enough.
Sometimes I swear…: Actually, most of the time.
As a child, I…: was quiet.
The world could do with less…: Could it?

Colette Bryce s-a născut în 70 în Irlanda de Nord, a locuit în Londra, apoi în Scoția și în NE Angliei. Adică pe ea scrie UK în toată regula. A publicat niște cărți, a câștigat niște premii. Chestii de-astea. Here I go, traducând Wish you were. Și +. Of. Limbile astea. În fine.

Aș vrea să fii

Aici, un gust rămas după trafic contaminează
respirația orașului, în timp ce diminețile
cască și dezgolesc strada asta

ca pe dinți. Aici, avioanele părăsind
Heathrow sperie casa asta
până la tremur; camerele își protejează

spațiul cu pereții întinși
și așteaptă. Și serile cad
ca discurile într-un tonomat, rulând

un cântec care se numește Aici, noapte de noapte.
Aș vrea să fii. Cărțile tale poștale
îmi aterizează în hol ca meteoriții.

+

Prin fereastra aburită a cabinei
privim umbra neagră a avionului nostru
cum se eliberează de trenul de aterizare,
se separă și se micșorează de tot.

Odată cu ea se micșorează și pista însorită,
caroiajul de cereale și rezervoare, apoi tot
sclipiciul împrăștiat al unui oraș
cade, țărmul zdrențuit al unei țări

țâșnește afară din imagine.
Și tocmai când te-aștepți să vezi
globul în claritatea-i strălucitoare,
ecranul mic se umple de nori

și noi, care n-am decolat
deloc, așteptăm, cu centurile puse,
ca lumea să se întoarcă și să revină la noi
cum o face mereu, mai devreme sau mai târziu,

să se atașeze din nou de aparat
într-un punct marcat de umbra unui avion,
creionată acum pe o pistă, crescând
tot mai mult sub ploaia Irlandei.