Nimic(uri) personal(e)

Lumea asta se-mparte în lucruri pe care le vezi peste tot și lucruri uitate. Corpul se zbate undeva între fierbinte și rece, ca un fluture buimac, abia ieșit din cocon. Nu rămâne nimic din bucuria de mijloc; nu merită să rămână dacă nu e ultimul răcnet de boală grea sau sex mizerabil. Câteva culori se-mprăștie peste oraș ca o pastă. N-ai mai văzut curcubeu de când erai mic – atunci exista munte, mare, exista ploaie și vacanță de vară cu părinți și bunici. Vedeai curcubee în rigla de plastic, în borcanele cu creioane și-n baloanele de șampon cu urzici, scuipate printr-o pastă goală de pix. Acum nu mai vezi curcubee nici în bălțile de benzină. E o lume mică și neagră acolo, și nici mașinile nu se mai îndură să lase benzină în urmă. Toate corpurile astea goale, întinse prin tot orașul, vând produse de care te poți lipsi. Și nu-ți lipsește nimic.

Să fie niște lucruri clare: am papile gustative de prințesă care nu poate să doarmă pe un bob de mazăre și stomac emo. Așadar, fac diferența (și-ncă cum!) între Cola și Pepsi (my love), între Redbull și Burn (my love 2), între tipuri de usturoi șamd. Nu sunt mofturi, nu sunt pretenții. Probabil așa știe organismul meu să contrabalanseze faptul că sunt afonă spre limită. Cum ar veni, mi s-a întâmplat să confund începutul de la Money for Nothing cu Ziua vrăjitoarelor. Și așa mi-a rămas întipărit forEverest. Azi am încercat Dr. Pepper, la sugestia madamei, îngrijorată de sângele care-mi curge prin taurină. E ca un Cherry Coke siropos fără acid. Parol!

Și acum, din capitolul Există tute și se-nmulțesc între ele, iată un mini-episod cu tutele de lângă:
-    Maaariiiaaa!
(Maria din baie) Daaa!
-    Vrei să ne comandăm clătiiiteee?
-    De caaareee?
-    La domiciiiliuuu.

după cum se va observa în cele ce urmează.

Mi-a picat la un moment dat în mână o cărțulie cam tâmpă de pseudo-psihopatologie (de trei ori P). Se găsise să analizeze basme, ceea ce nu-i rău, dar era plină de interpretări mai mult decât puerile. Cam cum ar interpreta un om cu IQ mediu Biblia. Adică ad literam. Booon. După lupte îndelungate cu inepțiile de-acolo (conform cărora sindromul Scufiței Roșii presupune să te îmbraci în roșu și să faci diverse comisioane pentru prieteni și familie), ajunsesem eu la concluzia că mă încadrez în tipologia Frumoasei din pădurea adormită. Nu din considerente estetice, ci din alea de expectativă onirică. Și am stat liniștită și-am dormit.

Până astă-seară, când pantofiorul meu (fără toc și nu din cleștar) nu m-a mai vrut, tocmai în mijlocul terasei. Read the rest of this entry »

Vine o vreme în care vrei să fii puțin bun și puțin egoist, pentru că porți în tine stigmatul efemerității și e o cochilie neîncăpătoare pentru planurile unui avion.

Încă o zi, încă un plasture. Încă o molie anemică prinsă în plasă, refuzându-i-se dreptul la o îmbătrânire mai demnă.

Când am deschis ochii, soarele era chiar deasupra și singura umbră mult sub pământ.

sau reversul zilei V.

Cum să blamez discriminarea sexuală în ansamblu când, fată fiind, respect doar o mână de fete? Masa lor îmi repugnă. Accept (și proslăvesc) excepția, în niciun caz regula. Îmi place să cred că înțeleg perfect misoginii, la fel de bine cum l-aș scuipa pe oricare m-ar desconsidera pentru simplul fapt că sunt posesoare de vagin. Pledez pentru egalitate, negând-o în același timp. Dar e simplu. Poți pretinde egalitate doar în măsura în care nu există diferențe. Feminismul e un mare fiasco tocmai pentru că ignoră diferențierea biologică și tot ce derivă din ea prin efect fluture.

Nu e deloc greu să ajungi în punctul în care definești reguli și le aplici ca o grilă pe toți cei din jur. Read the rest of this entry »